Călătorie în Trecutul Fascinant al Caselor Inteligente: De la Simplă Automatizare la VIKI – casa inteligentă care-ți învață obiceiurile, dotată cu AI

În lumea tehnologică de astăzi, este ușor să ne luăm de-a gata conveniențele oferite de casele inteligente. Dar ați avut vreodată curiozitatea de a descoperi originea acestor inovații? Să aruncăm o privire asupra istoriei impresionante a caselor automatizate și a evoluției lor către ceea ce numim astăzi „case inteligente”.

Anii ’60 și ’70: Primele Pași în Automatizare
Deși ne-am putea imagina că conceptul de casă automatizată este recent, rădăcinile sale se întind până la mijlocul secolului 20. Sistemul “X10”, introdus în această perioadă, a folosit linii electrice standard pentru a comunica cu aparatele electrice din casă – un pas semnificativ pentru acele vremuri.

Anii ’80: Apariția PC-urilor
Cu microcomputerele, sau altfel spus computerele personale PC, a devenit posibil să programăm dispozitivele să efectueze sarcini la ore specifice. A fost o eră în care fantezia începea să devină realitate în multe case.

Anii ’90 și 2000: Era Internetului
Era internetului a schimbat jocul complet. Dispozitivele au început să se conecteze între ele prin rețele fără fir, permițând o comunicare fără precedent. “Internetul lucrurilor” nu era doar un termen de modă, ci o realitate în creștere.

Anii 2010: Apar Asistenții Virtuali
Smartphone-urile și tabletele au revoluționat complet casa modernă. Asistenții virtuali, precum Siri, Alexa și Google Assistant, ne-au oferit posibilitatea de a controla aproape fiecare aspect al casei noastre cu vocea noastră. Era un moment în care casa devenea, cu adevărat, „inteligentă”.

Prezentul și Viitorul cu VIKI

Astăzi, casele inteligente nu se mai limitează doar la conveniență. Se axează și pe eficiență energetică, siguranță, securitate și conectivitate la scară largă. Cu tehnologii avansate și AI, casele noastre acum învață și se adaptează la stilul nostru de viață, oferind o experiență personalizată.

În încheiere, este evident că am parcurs un drum lung în evoluția caselor inteligente. De la întrerupătoarele programabile inițiale la rețele extinse de dispozitive conectate, progresul ne-a arătat potențialul nelimitat al tehnologiei.
Folosind acest potențial, VIKI vă arată că există un viitor unde casa dvs. nu este doar inteligentă, ci un partener în viața de zi cu zi.
Configurează casa ta VIKI aici: 🏠

Ţi-a plăcut acest articol?
 
Summary

4 utilizări ale sistemului de umbrire în casa inteligentă VIKI

1. Asigurarea confortului termic.

Instalarea unui sistem de umbrire, fie că e vorba de jaluzele exterioare sau rulouri este important pentru a asigura confortul termic al casei fără a supraîncărca factura de curent.
Chiar și în zilele caniculare, când te întorci seara acasă, vei găsi o temperatură cât mai apropiată de cea pe care o dorești, datorită inteligenței artificiale VIKI și utilizării eficiente a resurselor disponibile în casă.
Un sistem de umbrire adecvat joacă un rol esențial în menținerea confortului în timpul verii și în economisirea energiei utilizate pentru aerul condiționat. De asemenea în timpul iernii sistemul de umbrire asigură o izolare suplimentară a casei.

2. Protejarea de fenomene meteo extreme.

Tot cu ajutorul sistemului de umbrire instalat, VIKI va proteja casa de vânt, furtuni sau alte fenomene extreme chiar și atunci când ai uitat un geam deschis și ai plecat de acasă.
Casa VIKI este conectată la o stație meteo iar în cazul apariției unor fenomene extreme va coborî jaluzelele sau rulourile pentru protecție suplimentară.

3. Protecția solară.

Serverul casei VIKI gestionează sistemul de umbrire pentru a proteja locuința de supraîncălzire, menținând temperatura optimă pe parcursul zilei. Sistemul detectează și poziția soarelui pe cer pentru a lua deciziile corecte de umbrire în funcție de necesitate. Utilizând informații de la stația meteo și coordonatele geodezice ale ferestrelor, VIKI calculează când este necesară umbrirea și când nu, pentru a asigura confortul maxim în interior.

4. Securitate

Un alt rol important al sistemului de umbrire este asigurarea securității. Jaluzelele sau rulourile exterioare asigură o protecție suplimentară împotriva răufăcătorilor.
În plus și atunci când suntem plecați la munca sau în vacanță sistemul de umbrire funcționează. VIKI va ridica jaluzelele dimineața, le va coborî seara sau atunci când temperaturile sau fenomenele meteo o impun, creând astfel imaginea unei case în care proprietarii sunt prezenți.
Protecția la vânt, confortul termic, protecția solară și securitatea sunt cele patru funcții importante asigurate de sistemul de umbrire în proiectul VIKI.
Aceste funcții pot fi ordonate de către utilizator, în funcție de necesitățile și preferințele specifice.
De exemplu, când ești acasă, confortul termic poate fi pe primul loc, iar când pleci la muncă sau în vacanță, securitatea devine elementul principal.
Transformă-ți casa într-o locuință inteligentă asistată de VIKI și beneficiază de toate avantajele umbrii inteligente în zilele de vară!
Vezi detalii despre prețul VIKI aici: 🏡

Ţi-a plăcut acest articol?
 
Summary

Cum asigură Viki securitatea casei?

De obicei când securitatea casei este asigurată prin automatizare asistată de inteligență artificială (AI), încep să apară întrebări privind accesarea acesteia de către hackeri.

În cazul Viki avem mai multe niveluri pentru protecție:

✅ Protecție asigurată prin rețeaua casei.
– Ca să comanzi un echipament din casă, trebuie să intri, în prima etapa, în rețeaua casei. Să știi userul și parola de la router. O parolă puternică și un user diferențiat, va necesita o muncă îndelungată din partea rău-voitorilor pentru accesarea rețelei casei
✅ Protecție asigurată prin sistemul de automatizare al casei.
– Ca să poți da comenzi, mai departe, trebuie să știi userul și parola pentru sistemul de automatizare al casei. Ca și în cazul rețelei casei, un user și o parolă puternică va fi greu de trecut.
✅ Casa acceptă doar deviceurile instalate de noi, atunci când instalăm Viki.
Atunci când îți instalezi Viki, setezi deviceurile care vor controla casa, prin ID-urile unice ale acestora. Dacă alegi să controlezi casa cu un telefon, să spunem, casa va recunoaște ID-ul acestuia și va accepta doar comenzile venite de la acel ID.

Practic sunt 3 nivele de securitate, comparabil cu securitatea sistemelor bancare.

Iar ca un plus, putem seta VIKI pentru modul de vacanță (ce va face Viki atunci când suntem plecați în vacanță) să ridice jaluzelele și să aprindă luminile în așa fel încât cineva care dorește să intre fraudulos în casă, să vadă activitate și să creadă că proprietarii sunt prezenți.
Te poți baza pe Viki pentru securitatea casei tale!
Află mai multe aici: 🏠

Ţi-a plăcut acest articol?
 
Summary

VIKI pune colinde? Înseamnă că vin sărbătorile!

Imaginează-ți asta: toată familia se adună la masă, la ora cinei. Cineva aranjează farfuriile, tacâmurile, altcineva pregătește mâncarea. Nu mai trebuie decât să vă așezați și să vă bucurați de momentele petrecute împreună – de atmosferă se ocupă VIKI.

Să zicem că ai deja creat un scenariu intitulat ”Cină” care, odată activat, aprinde luminile din zona de luat masa și îți pune muzica preferată. VIKI ia deciziile și în acest scenariu bazându-se pe experiență, pe ceea ce a învățat, de-a lungul timpului, din comportamentul familiei. Continue reading “VIKI pune colinde? Înseamnă că vin sărbătorile!” »

Ţi-a plăcut acest articol?
 
Summary

Cum am redus consumul de energie, doar cu o simplă setare

O simplă setare în aplicația casei inteligente VIKI poate duce la reducerea consumului de energie electrică și termică – permițând implementarea acelui ”fine tuning” al parametrilor de funcționare a casei.

Avem acum și valorile exacte pentru experimentul din luna octombrie 2022, care arată diferențele de consum obținute în urma ajustării modului de reacție a casei la interacțiunea cu locuitorii ei, într-o casă care folosește sistemul VIKI. Comparația este relevantă pentru luna octombrie, când a fost aplicat testul de fine tuning al consumului. Continue reading “Cum am redus consumul de energie, doar cu o simplă setare” »

Ţi-a plăcut acest articol?
 
Summary

Shelly: O nouă tehnologie pentru implementarea sistemului VIKI în orice casă

”Ne dorim o casă inteligentă, dar nu mai vrem să spargem pereți și să tragem cabluri” – aceasta este obiecția pe care o întâmpinăm cel mai des din partea clienților, atunci când le propunem instalarea sistemului VIKI în casa lor deja finisată. Următoarea obiecție este cea legată de buget, care poate fi destul de mare, atunci când se dorește implementarea cu ajutorul tehnologiilor cablate (KNX, DALI etc.). Continue reading “Shelly: O nouă tehnologie pentru implementarea sistemului VIKI în orice casă” »

Ţi-a plăcut acest articol?
 
Summary

Când stăpânii nu-s acasă… VIKI are grijă de toate

Evenimentele din ultimii doi ani ne-au schimbat foarte mult stilul de viață, rutina și chiar modul în care muncim. În condițiile în care s-a modificat percepția asupra conceptului de ”birou”, foarte mulți oameni încep să vadă că și ”acasă” poate fi un termen relativ. Pentru că acum putem lucra de oriunde, dacă avem o conexiune bună la internet. Astfel, singura preocupare ar fi cine are grijă de casa noastră, în timp ce noi ne relocăm pentru o lună, două sau șase într-o zonă mai caldă.

Cu VIKI nu ai nicio problemă, dacă decizi să îți prelungești vacanța ori să îți petreci iarna la soare. VIKI va avea grijă de casă în lipsa ta, după scenariile prestabilite. Va continua să ude plantele și să le asigure lumina necesară, va monitoriza cu ajutorul senzorilor orice mișcare din casă ori din afara ei și va acționa în consecință. Continue reading “Când stăpânii nu-s acasă… VIKI are grijă de toate” »

Ţi-a plăcut acest articol?
 
Summary

E mare factura? Cum ar fi să reduci costul energiei cu 35%!

În luna decembrie, echipa VIKI a finalizat implementarea modulului HEMS în casa VIKI, în cadrul proiectului dezvoltat în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Testele au arătat o scădere a costurilor energiei din sistemul de testare de la 9.04 lei/zi la 5.81 lei/zi, atunci când algoritmului îi sunt alocate resurse de energie din panouri fotovoltaice și medii de stocare a energiei, iar prețul energiei este diferențiat pe intervalele de zi și de noapte. Continue reading “E mare factura? Cum ar fi să reduci costul energiei cu 35%!” »

Ţi-a plăcut acest articol?
 
Summary

Cum ne protejăm casa în cazul variațiilor sau căderilor de tensiune

Protecția electrică cu stabilizator de tensiune
Back-up energie electrică (UPS)

Oricine a experimentat măcar o dată fluctuații ori căderi de tensiune acasă – poate ați observat că televizorul sau luminile se opresc și pornesc din nou după câteva secunde, ori ceasul de la cuptor este dereglat.
Cel mai adesea, aceste fluctuații se produc seara, când oamenii se întorc acasă și consumul de curent crește, însă există multe cauze care pot duce la aceste tulburări. Una dintre aceste cauze ar putea fi dezvoltarea prea rapidă a zonelor rezidențiale, ceea ce duce la o cerere prea mare de energie, în raport cu puterea rețelei din respectiva zonă. Continue reading “Cum ne protejăm casa în cazul variațiilor sau căderilor de tensiune” »

Ţi-a plăcut acest articol?
 
Summary

VIKI + HEMS = LOVE

În ultimele săptămâni au fost făcuți noi pași în dezvoltarea modului HEMS din aplicatia VIKI, respectiv au fost create interfețele de comunicare cu noii producători și consumatori de energie. Dezvoltăm accelerat conceptul HEMS – Home Energy Management System, nelipsit din casele autosustenabile, despre care am pomenit în articolele anterioare.

HEMS – Home Energy Management System include atât partea hardware (echipamente), cât și software-ul care gestionează fluxul de producție și consum de energie, permițându-i utilizatorului să monitorizeze consumul, dar și producția proprie de energie (acolo unde există), respectiv să controleze, manual sau automat, consumul de energie din locuință. Rezultatul pe care ni-l dorim va fi o casă capabilă să își gestioneze cât mai bine energia, consumând cât mai mult din producția proprie, astfel încât costul total al resurselor energetice externe consumate să fie minim. Continue reading “VIKI + HEMS = LOVE” »

Ţi-a plăcut acest articol?
 
Summary