Ne luăm sau nu umbrela astăzi? VIKI ne arată prognoza meteo, pe zile şi ore

Suntem în perioada vacanţelor şi este important să ştim dinainte cât mai multe informaţii despre locul ales ca destinaţie pentru concediu, ca să fim cât mai bine pregătiţi.
Sau, pur şi simplu, ce ne aşteaptă într-o zi obişnuită la birou în care nu ne putem hotărî cu ce să ne îmbrăcăm sau dacă să luăm umbrela cu noi.

Indiferent de situaţie, una dintre informaţiile pe care toţi oamenii o caută cel mai des este cea referitoare la starea vremii – de astăzi sau de săptămâna viitoare, depinde ce planuri avem. Vremea ni le poate strica, dacă nu suntem pregătiţi.

Ei bine, de acum, VIKI ne poate ajuta şi în această problemă, pentru că a învăţat să extragă de pe internet datele despre vreme şi prognoza meteo. Astfel, majordomul nostru virtual ne poate spune acum care sunt temperaturile, şansele de precipitaţii şi valorile vântului – nu doar din acest moment, ci pe ore, pentru 7 zile în avans, în funcţie de oraşul în care te afli sau cel pe care te pregăteşti să îl vizitezi. Nu trebuie decât să îl selectezi, iar VIKI îţi va pune la dispoziţie toate acele date, ajutându-te să te organizezi mai eficient.

Vei şti, aşadar, dacă să iei sau nu umbrela atunci când pleci de acasă pentru că VIKI te va notifica de existenţa unor eventuale alerte meteo pentru următoarele 10 ore.

Ţi-a plăcut acest articol?
 
Summary