Sistemele de management inteligent al dispozitivelor din gama IoT devin imperios necesare, în condițiile dezvoltării fără precedent ale acestor device-uri, despre care se estimează că vor fi vândute în număr de peste 50 de miliarde, până în 2020 (potrivit unui studiu Cisco).
De asemenea, dacă luăm în considerare o populație a Pământului estimată la 7.5 miliarde locuitori în anul 2020 și faptul că în țările din Africa internetul nu are o răspândire largă, putem previziona o distribuție de 1:10 device-uri IoT pentru fiecare locuitor al Pământului.
Această creștere accelerată a numărului de device-uri raportate la fiecare locuitor al Pământului este ilustrată de graficul Internet of Things.
”Casa unei familii tipice ar putea conține mai mult de 500 de dispozitive inteligente până în 2022 (…). Ne așteptăm ca o gamă foarte largă de echipamente casnice să devină ‘inteligente’, în sensul de a dispune de un anumit nivel senzorial și de inteligență, combinate cu capacitatea de a comunica, în special fără fir”. Afirmațiile apar într-o lucrare Gartner, Inc. (NYSE: IT), lider mondial în cercetare și consultanță.
Această multitudine de device-uri disponibile în casele din viitorul apropiat trebuie să fie gestionată de o infrastructură de conectare adaptată nevoilor în continuă creștere ale famiilor moderne. De aceea ne propunem să identificăm care sunt, la momentul actual, tehnologiile și protocoalele utilizate în produsele IoT disponibile comercial pe piață, limitările lor legate de conectivitate, compatibilitate cu alte dispozitive și capacitatea acestor dispozitive de a se conecta la un calculator de management al casei.
În acest scop, am determinat un set de criterii relevante din punct de vedere al integratorului de sisteme HOME AUTOMATION / Intelligent HOME, menționate în cele ce urmează:
- Tehnologii/Protocoale de comunicații larg utilizate în produsele disponibile comercial și cu o arie de răspândire globală
- Numărul maxim de adrese de identificare disponibil într-un controller (cu potențial de utilizare într-o casă)
- Criptarea datelor utilizată nativ în cadrul tehnologiei/protocolului studiat
- Tensiunea de alimentare a controller-ului principal sau a BUS-ului
- Gradul de compatibilitate între producători – determinat prin testarea aleatorie a câtorva produse larg răspândite pe piață
- Numărul de producători și membri afiliați care furnizează produse certificate în respectiva tehnologie
- Numărul de produse certificate de asociațiile reprezentative pentru fiecare tehnologie – utilizat pentru a determina aria de răspândire și diversitatea produselor (se va studia în ce măsură produsele disponibile acoperă în mod satisfăcător domeniile principale ale unui sistem de casă inteligentă – LUMINI, CLIMATIZARE, MULTIMEDIA, SECURITATE)
- Existența și calitatea uneltelor software de interfațare cu un sistem PC, cu rol de gestiune a casei, cu sisteme de operare WINDOWS, ANDROID, iOS, larg răspândite în piață
- Distanța maximă de acoperire a rețelei specifice studiate
- Viteza de transfer a datelor
Astfel, de la începutul acestui an, echipa VIKI și-a propus să analizeze, iar acolo unde există premise favorabile unor dezvoltări comerciale, să testeze funcțional cu dezvoltare de module de interconectare VIKI, următoarele tehnologii: UPB, DALI, MODBUS, X10. Insteon, KNX, Bluetooth, BLE, EnOcean, Wi-Fi, Z-wave, ZigBee, Infrared (IR).
Prezentăm în cele ce urmează câteva date tehnice legate de protocoalele studiate, menționând că pentru Z-wave și DALI s-au dezvoltat module software ce permit integrarea echipamentelor în ecosistemul VIKI.
*Studiul se desfășoară în cadrul proiectului Microinv: Proiectul ID P_40_391 ”Micro-invertoare cu densitate mare de putere și eficiență ridicată pentru surse regenerabile de energie” – MICROINV, este realizat în baza contractului de finanţare nr. 16 din 01.09.2016 încheiat cu Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare (ANCSI), în calitate de Organism Intermediar (OI), în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene (MFE), în calitate de Autoritate de Management (AM) pentru Programul Operaţional Competitivitate (POC).
Bibliografie:
https://www.digitalilluminationinterface.org/
https://z-wavealliance.org
http://www.zigbee.org/
https://www.insteon.com