Din culisele creşterii unui proiect

Reuşita unui proiect ţine în special de atingerea obiectivelor stabilite iniţial. Ceea ce de multe ori nu se vede este tocmai procesul prin care se ating aceste obiective şi oamenii care fac posibil acest lucru, două lucruri deosebit de importante.

Dacă despre echipa VIKI am vorbit în postul anterior, e important de menţionat faptul că bucurăm de sprijinul, experienţa şi îndrumările câtorva oameni care cred şi ei alături de noi în reuşita acestui proiect.

Am început să lucrăm la VIKI în 2012, la începutul lui 2015 ni s-au alăturat Napoca Software cu o echipă de programatori, iar din iunie 2015 facem parte din echipa de start-up-uri aflate sub tutela ClujHub. SprintPoint este mai mult decât un program de dezvoltare, este un loc unde ideile cresc susţinute de mentori cu proiecte de succes in portofoliu. Scopul participării noastre în acest program este dezvoltarea unui proiect perfect adaptat pieţei, investirea cât mai eficientă a resurselor şi crearea unei business de succes.

VIKI s-a bucurat până acum de mentoring din partea lui: Phillip Kandal, General Manager EU / Head of Openstreetmap Telenav, Iulian Pădurariu, Managing Partner& Founder Marks, Hub:raum şi Lunchub. 

Şi pentru că o imagine face mai mult decât o mie de cuvinte, cu ajutorul Pintado Design am reuşit să creăm o identitate vizuală pentru VIKI. Începând cu design-ul siglei, website şi implementare, dar şi realizarea aplicaţiei de mobil pentru control de la distanţă echipa Cube Media a fost un partener dedicat.mobile-app-design-viki-03

Nici echipa VIKI nu a pierdut pasul, aflaţi pe ultima sută de metri cu lansarea soluţiei, ne-am făcut timp să ajungem la IEAS 2015 Bucureşti, expoziţia dedicată inovaţiei tehnologice în automatizarea locuinţelor şi clădirilor, tocmai pentru a fi la curent cu noutăţile din domeniu şi posibili furnizori de echipamente smart.