VIKI, grădinar priceput! Cum are grijă casa de plante, în lipsa ta?

Plantele de orice fel ne înviorează mediul, înfrumusețează orice spațiu și îi dau viață. Fie că sunt verzi ori cu flori colorate, plantele din balcon și din casă ne aduc natura mai aproape, chiar dacă locuim în mari aglomerări urbane. Iar calitatea aerului este mult îmbunătățită în orice spațiu închis unde există plante.
Un balcon, oricât de mic, poate fi colțul de liniște și de relaxare, atunci când ne întoarcem acasă. Iar în ultimele luni, când am fost nevoiți să petrecem și mai mult timp în interior, cu toții am simțit importanța unui astfel de ”colț verde”. Iar grădinăritul, chiar dacă înseamnă doar udatul florilor, câteva minute, ne relaxează și ne eliberează de grijile de peste zi.

Acum, însă, ne reîntoarcem la viața noastră agitată, ne gândim la concediul de vară și mai puțin la colțul nostru verde de acasă, care s-ar putea deteriora din această cauză. Ce facem dacă nu avem timp, seara, să udăm toate florile, după o zi caniculară? Sau cum procedăm dacă trebuie să plecăm în concediu și nu avem prieteni de încredere, care să vină măcar periodic și să ne ude plantele? Continue reading “VIKI, grădinar priceput! Cum are grijă casa de plante, în lipsa ta?” »

Ţi-a plăcut acest articol?
 
Summary

Cum știe o inteligență artificială dacă iei cina sau faci duș?

În ultimii 8 ani, împreună cu o echipă extraordinară, am dezvoltat și implementat o tehnologie prin care ambientul din casele noastre se adaptează nevoilor familiei prin controlul automat al facilităților ambientale, utilizând algoritmi de inteligență artificială. În casele în care implementăm acest concept, luminile, sistemul de climatizare, umbrire sau ventilație, dispozitivele multimedia și aproape orice echipament care este alimentat cu energie electrică are un comportament ‘sincronizat’ cu așteptările utilizatorului. Simplificând foarte mult ideea, casa intuiește nevoile utilizatorului, fără ca acesta să fie nevoit să interacționeze în mod continuu și explicit cu casa, prin butoane, telecomenzi, telefoane inteligente sau voce. Dar cum se întâmplă lucrurile? Care sunt mecanismele ce duc la acest mod de ‘funcționare’ a casei?

Tehnologia caselor inteligente a evoluat foarte mult în ultimii ani, iar IoT (Internet of Things) și Inteligența Artificială (AI) au devenind o realitate a lumii în care trăim. Din zecile de discuții pe care le-am avut cu specialiști și potențiali beneficiari ai unei asemenea utilizări a AI-ului, a apărut deseori întrebarea dacă societatea este pregătită pentru a-și lăsa viața în mâinile unei inteligențe artificiale. Iar răspunsul a fost: Depinde de inteligență! Continue reading “Cum știe o inteligență artificială dacă iei cina sau faci duș?” »

Ţi-a plăcut acest articol?
 
Summary

Tehnologii de identificare a utilizatorului în VIKI

Casa viitorului este casa în care tehnologia se îmbină armonios cu stilul tău de viață, asigurând un echilibru perfect între confort și relaxare. Destinată întregii familii, tehnologia VIKI este mai mult decât home automation. Sistemul nostru se adaptează automat la schimbările din mediul în care este instalat, fără a avea nevoie de o reconfigurare manuală a setărilor la fiecare schimbare din preferințele familiei.

În aceste procese de învățare și reproducere a comportamentului utilizatorilor în funcție de contextul ambiental, este critică cerința detectării prezenței acestora în respectiva locație și identificarea automată a fiecărui individ ce se află în spațiul respectiv. Continue reading “Tehnologii de identificare a utilizatorului în VIKI” »

Ţi-a plăcut acest articol?
 
Summary

Tendințe pentru casa inteligentă până în 2020

viki tendinte casa inteligenta 2020

Inovație, tehnologie, cloud computing și platforme, date și analize de mari dimensiuni, soluții mobile, tehnologia Internet of Things (IoT), vorbire și inteligență artificială (AI), toate acestea accelerează transformarea digitală în case și influențează crearea de noi produse și servicii.

Potrivit Microsoft, până în 2020 vor exista 30 de miliarde de dispozitive conectate în lume iar într-o locuință inteligentă se vor genera zilnic 50 GB de date. Ne punem întrebarea ce tendințe vor influența acceptarea, creșterea și sustenabilitatea casei inteligente?
Continue reading “Tendințe pentru casa inteligentă până în 2020” »

Ţi-a plăcut acest articol?
 
Summary

O zi cu VIKI – 24 ore în 4 minute [VIDEO]

viki

Ideea de casă conectată există de ani buni, în sensul de a controla casa de pe telefonul mobil, de pe tabletă și, mai nou, cu ajutorul unui asistent virtual. În prezent, există nenumărate soluții care îți permit să aprinzi luminile, să oprești sau să pornești televizorul, să setezi temperatura din cameră. Dar pot fi ele numite inteligente, atâta timp cât inițierea acțiunii se face din telefon, tabletă, vocal sau preprogramat de către un tehnician care hard-codează acțiunile casei “inteligente”?

Îndrăznim să spunem, după multe discuții cu utilizatori de case inteligente și specialiști în domeniu avute în perioada 3-4 octombrie la IMWorld 2018, că doar sistemul VIKI se comportă ca un adevărat majordom virtual, care îți știe tabieturile și preferințele.
Continue reading “O zi cu VIKI – 24 ore în 4 minute [VIDEO]” »

Ţi-a plăcut acest articol?
 
Summary

VIKI Knows a participat la ExpoTech 2017

viki expoTech 2017

Echipa VIKI Knows a prezentat casa inteligentă care îți învață obiceiurile la expoziţia tehnologică ExpoTech, organizată de TechFest la Iulius Mall Cluj, în weekend-ul 3-5 noiembrie 2017.

Evenimentul este dedicat atât cunoscătorilor și pasionaților de tehnologie, cât și publicului larg care este interesat de sisteme sau dispozitive inteligente. TechFest a găzduit start-up-uri din domeniu, care au prezentat noi tehnologii și trenduri ale viitorului.
Continue reading “VIKI Knows a participat la ExpoTech 2017” »

Ţi-a plăcut acest articol?
 
Summary

10 momente memorabile cu VIKI

viki livingroom moduri large

Funcționalitatea de bază a unui sistem de automatizare a locuinței este, cu siguranță, posibilitatea grupării nevoilor utilizatorului în ceea ce VIKI numește Scenarii și moduri de management al ambientului casei.

Activate de inteligența artificială, vocal, din smartphone sau tabletă, scenariile și modurile VIKI ajută la sporirea confortului tău în momentele în care dorești să uiți de grijile cotidiene și optimizarea consumului de energie din casa ta. Să-ți dăm câteva exemple:
Continue reading “10 momente memorabile cu VIKI” »

Ţi-a plăcut acest articol?
 
Summary

Ai uitat geamul deschis? VIKI are grijă de casă, pe orice vreme

viki alerta meteo

Am intrat în anotimpul ploios și răcoros, anotimpul cu vreme capricioasă și adeseori surprinzătoare – după cum am văzut și în ultimele zile. Nu mai dormim cu geamurile deschise noaptea, însă dimineața trebuie să aerisim, să lăsăm aerul proaspăt de toamnă să intre în casă. Doar că dimineața suntem prea grăbiți și uneori neatenți, uitând să lăsăm casa în ordine, pentru ca la întoarcere să avem confortul și tihna pe care le așteptăm toată ziua.

VIKI ne ajută și în această privință. Scenariul este binecunoscut pentru toată lumea: din grabă, lăsăm geamurile deschise dimineața, uitând că am aerisit, uitând să verificăm prognoza meteo. E suficientă o ploaie de câteva minute, dacă este torențială și mai bate și vântul, la întoarcere e posibil să găsim o mică inundație sau cel puțin obiectele din jurul geamului ude.
Continue reading “Ai uitat geamul deschis? VIKI are grijă de casă, pe orice vreme” »

Ţi-a plăcut acest articol?
 
Summary

Casa inteligentă VIKI poate fi controlată cu vocea [VIDEO]

viki si alexa

VIKI și Alexa s-au împrietenit și mai mult în această vară. Ultima dată când v-am povestit despre ”relația” dintre inteligenţa artificială VIKI și Amazon Echo Dot (cu numele ”de cod” Alexa) a fost în luna mai, atunci când se aflau în plină desfășurare testele de compatibilitate.

În timpul trecut de atunci, echipa VIKI a reușit să integreze tot mai multe comenzi vocale în aplicație, pe care astăzi VIKI le execută prompt: setare temperatură într-o anumită încăpere, afișarea prognozei meteo, deschiderea ușii, pornirea/oprirea muzicii și a televizorului și multe altele.
Continue reading “Casa inteligentă VIKI poate fi controlată cu vocea [VIDEO]” »

Ţi-a plăcut acest articol?
 
Summary

Dealeri VIKI

viki harta dealeri

Echipa VIKI este mereu în căutare de parteneri care să ne ajute să ducem acest sistem inteligent de automatizare a casei cât mai aproape de cumpărătorii din toată țara.

În acest scop promovăm aplicația prin prezența la evenimente de profil și în mediul online încercând să o facem cunoscută în rândul celor interesaţi – arhitecţi, constructori, specialişti în domeniu, oameni de decizie din companii cu interes în promovarea, instalarea sau proiectarea VIKI.
Continue reading “Dealeri VIKI” »

Ţi-a plăcut acest articol?
 
Summary